De ce avem vicii?
-De ce au oamenii vicii? Pentru ca asa e la moda, pentru ca asa face toata lumea, pentru ca ne place , sunt numai cateva din motivele pentru care ne creem un viciu de zi cu zi.
Viciul este acea dependenta care dezumanizeaza printr-o formula deformatoare, care ne defaimeaza, si care are in orice caz o influenta asupra fizicului si psihicului uman. Fie ca fumezi, fie ca iti place ciocolata sau pur si simplu iti place sa pierzi timpul pe net …toate astea pot fii incadrate cu usurinta in categoria viciilor.
M-am intrebat de multe ori daca ne nastem cu aceste vicii( genetic) sau le dobandim pe parcursul vietii? Mama mea de exeplu fumeaza…nimic deosebit pana acum, numai ca prin actiunea ei m-a influentat si pe mine (in mod indirect, ar zice ea), pentru ca contra-exemplele sunt incomensurabile.
O alta problema ar fii de ce simt oamenii nevoia sa aiba vicii? Din punctul meu de vedere, tind sa cred ca asta se intampla deoarece ne nastem destul de vulnerabili, suntem ca o carte deschisa si expusa la milioane de riscuri si tentatii…si atunci, DE CE SA SPUNEM NU viciilor? Astfel incep sa cred ca ne place sa avem vicii, tocmai dintr-o slabiciune sau alta pe care nu o exteriorizam ci o tinem claustrata si incercam sa o “mascam” cu un viciu.
Viciile pot fi si periculoase, atunci cand jucam periculos…din teribilism, nestiinta, ori inconstienta poate (asta depinde de la caz la caz). De exemplu in momentul cand nu mai poti renunta la un viciu (si aici ma refer la cazuri strict extreme de genul drogurilor) esti un om mort pentru societate.
De ce ne apucam de VICII? Din curiozitate sau pliciseala…poate veti rade, dar mie mi s-a intamplat ca din lipsa de activitate sa ma indeltnicesc cu ceva vicii destul de urate…dar nu o sa vorbesc acum despre viciile mele (nu foarte multe la numar 
. Cand ne-am apucat de vicii am realizat (inconstient poate) ce riscuri sunt implicate in “joculetele” care suna asa de tare si de care suntem oarecum mandri. eu de exemplu m-am apucat de un viciu de-al meu dupa ce m-a parasit un prieten….( ce tampenie!!!)
Si acum sa spun pe fata ce cred despre VICIOSI (printre care nu ma sfiesc sa recunosc ca ma aflu si eu) …ei bine, ei sunt oameni complexati, fara vointa, fara initiativa si fara virtuti adevarate. Un om care nu isi poate “extirpa” un viciu e un om Slab. Trecem prin viata si ne batem joc de ea la maximum, fara sa realizam gravitatea obiceiurilor la care ne raportam intreaga existenta.
Viciile socheaza. Acum un an sau doi , in timpul unei discutii cu un prieten, l-am intrebat pe acesta care este cel mai mare viciu al sau, la care el mi-a raspuns ezitand usor ca nu isi poate imagina viata fara sa…se MASTURBEZE!
Fiecare cu VICIILE lui…si eu cu ale mele.
By Geish@♥♥♥
Secolul XXI- secolul omului comun?
Secolul XXI se caracterizeaza printr-o serie de elemente inovatoare care doresc sa iasa in evidenta pe cat mai mult cu putinta. Omul acestui secol incearca prin toate mijloacele posibile sa fie remarcat. Aprecierea celorlalti este, desigur, un lucru firesc , pentru ca omul prin firea si constructia sa psihica simte nevoia sa fie in permanenta apreciat pentru ceea ce face.
Se pare insa ca omul acestui secol se caracterizeaza printr-o serie de calitati si proprietati comune, in ceea ce priveste actiunile pe care el le intreprinde, modul in care se comporta, si chiar stilul vestimentar. Mi-am pus de foarte multe ori intrebarea daca toti cei care recurg la diferite metode artificiale de iesire din banal, sunt constienti ca substanta unui om sta in actiunile sale mentale si in ceea ce lasa dupa moarte. De ce recurg adolescentii la tot felul de <<ajustari>> (ei bine, recunosc, chiar si eu am apelat la un mic artificiu:)) sau alte forme de infrumusetare coroporala? Poate cu speranta ca toate problemele se vor rezolva astfel…
Romania sufera de o criza de artisti, de valori, de oameni geniali, si toti ne punem intrebari la care nu gasim prea multe raspunsuri. Faptul care ma revolta, insa cel mai tare este plecarea majoritatii tinerilor in strainatate, deoarece odata cu acest fenomen , a inceput sa dispara sentimentul de patriotism , si sa fie rupte legaturile cu tara de origine.
Vorbind la modul general, omul secolului XXI este dezorientat, nu stie prea bine ce are de facut, nu are un plan bine stabilit. El nu mai creeaza, peste mintea sa asternandu-se o ceata greu de eliminat. Eu cred ca omul se naste cu un scop anume, pentru a lasa ceva in urma sa, si nu pentru a duce o existenta neinsemnata si perisabila.
Majoritatea oamenilor se plang de lipsa de timp, netnand cont de timpul pe care il irosesc zi de zi in mod inutil. Ei sunt de asemenea preocupati de activitati mediocre, care nu se materializeaza in nimic incitant. In opinia mea, principala preocupare a oamenilor ar trebui sa fie aceea de a-i ajuta pe ceilalti care sunt incapabili sa o faca.
Egoismul exacerbat, lipsa vointei, si a valorilor morale si spirituale, il conduc pe om la incapacitatea proiectarii in plan real, al ideilor sale , iar in final survine sentimentul de resemnare si multumire cu o doza insignifianta de (in)succese. O alta cauza aaceste lipse de oameni cu insusiri distincte ar fi si neputinta lor de a mai visa, caci VISUL este forma primara ce conduce idealurile noastre la materializare. Suntem preocupati de nulitati, si stim doar sa ne plangem de mila si sa pozam in postura de victime.
Nu mai stim sa visam deloc, sa ne afundam si sa cercetam in propriile noastre ganduri , caci ne lasam acoperiti de nevio efemere, care nu duc la nimic bun. Am uitat sa mai creem, si sa ne punem amprenta in ceva original si inovator , pentru ca ne place pur si simplu aceasta mediocritate ieftina.
In concluzie, oare secolul XXI va ramane in istorie ca un secol al generatiei EMO, si al nebuniei, sau un secol al inovatiilor, revolutiei si unicitatii?
Modificari ale familiei romanesti actuale
Proaspat intrata in marea Uniune Europeana, Romania isi pastreaza inca statusul de tara cu principii si ideei ce isi au radacinile in insesi istoria sa. Prin urmare, si familia roamaneasca a trecut printr-o serie de schimbari, a suportat si o anumita criza de concepte si roluri, iar pana la urma s-a ajuns la concluzia ca fiecare face ce vrea , dar toata lumea trebuie sa comenteze dintr-o perspectiva proprie.
In trecut, familia romaneasca era conceputa precum un organism al carui nucleu il constituia fara idoiala tatal-pentru ca el era cel mai indreptatit in luarea deciziilor. Acest lucru era permis din pricina lipsei educatiei femeilor care erau socotite adevarate mecanisme producatoare , iar exploatarea lor nu se oprea nicidecum aici. Statutul femeii din trecut era unul nesemnificativ, pentru ca ea nu participa sub nicio forma la viata publica, fiind lezata de mai multe drepturi.
In cazul in care vorbim de familia romaneasca tipica, aceasta era una destul de numeroasa in raport cu posibilitatile de atunci. Treptat, familia traditionala, care era puternic inradacinata in originile sale a inceput sa isi manifeste o oarecare dorinta de schimbare . Ne aflam in Romania totusi, si fara nicio urma de rautate , este destul de dificil sa schimbi ceva intr-o structura atat de solida asa cum este familia. Si totusi, oamenii au dorit SCHIMBARERA…si asa a luat nastere termenul de <<Familie moderna>>, in care sotii nu sunt neaparat casatoriti religios, poate nici macar legal, iar cu timpul putem spera ca oamenii din exterior va inceta sa mai priveasca acest fenomen prin filtrul denigrarii, si chiar sa ii accepte. Omul contemporan trebuie sa se adapteze la toate modificarile care apar, deoarece un individ care nu se poate supune acestor norme este inlaturat si marginalizat.
In ceea ce priveste familia moderna, aceasta este alcatuita din (maxim) 4 membrii, iar atributiile sale sunt impartite mutual, pentru a nu se mai pune problema discriminarii de niciun fel. Sotia are aceleasi drepturi ca si sotul, ea poate munci, si astfel, dispune de o multime de privilegii, si in cele din urma incepe sa i se contureze un stereotip specific. Efectul acestor schimbari nu se vede in momentul de fata, iar faptul ca in Romania o femeie cu un copil pe care il creste fara sa aiba un sot alaturi, este privita in continuare cu suspiciune, ne face sa ne punem intrebarea daca si noi suntem atat de deschisi si toleranti pe cat pretindem?
In concluzie, familia romaneasca, trece printr-o profunda criza pentru ca oamenilor le lipsesc valorile, si mai mult, sunt indusi in eroare prin intermediul numeroaselor surse de informare.
Putem afirma ca familia contemporana trece printr-o criza sustinuta de schimbari precum constituirea a ceea ce numim <<celula de baza a societatii>> de catre doua persoane de acelasi sex, dar acesta este un subiect pe care il voi dezbte mai pe larg in alt articol.
Pana la urma , familia ne-o facem fiecare dupa cum vrem, incercat insa sa daramam toate conceptele vechi si acele mentalitati expirate cu privire la structura si temeinicia ei.
